Garcia Calavera

Ce nu imi place in Anglia UK? Care sunt partile rele aici?

A venit in sfarsit si articolul care multi “fani” il asteapta de la mine, dupa ce mi-au cerut in repetate randuri sa numai laud Anglia atata si sa zic si despre partile rele. Nici o tara nu este perfecta, tot aud asta cand zic ceva despre Romania, si asta este adevarat. Dar ne uitam deobicei dupa ce tragem linie si punem in balanta relele si bunele nu? Despre bune am vorbit in articolul “Cum este viata in Anglia- Liverpool” , hai sa va zic si ce nu imi place mie pe aici:

1. Lucrarile publice eterne, unde se lucreaza cu viteza melcului

Daca zgarienorii din Manchester se ridica cu o viteza ametitoatere , si in general dezvoltarile imobiliare private se misca foarte repede, lucrarile publice , intotdeauna dureaza o vesnicie, termenele de deschidere sunt amanate de doua – trei ori, bugetul e intotdeauna peste asteptari si nimeni nu e tras niciodata la raspundere. Si nu vorbim doar de proiectele mari de infrastructura precum HS2 (calea ferata de mare viteza , care este macelarita , intarziata aproape 10 ani, si peste buget cu zeci de miliarde lire) , nu nu nu, vorbesc de cele mai elementare lucrari, precum un giratoriu, sau o extindere de o banda simpla.

Haideti sa va dau un exemplu: cand stateam in Hull, s-a facut o strapungere prin giratoriul de pe A63 , adica dintr-un giratoriu simplu, s-a facut o cale directa prin el , trasformandu-se intr-un giratoriu semaforizat precum cel din Piata Romana din Bucuresti. Britanicii numesc asta intersectie “hamburger”.

intersectie hamburger Hull

Santierul a inceput pe la sfarsitul lui 2018, cu o durata programata de 9 luni. Lucrarile au durat vreo 18 luni! Si intr-un final cand s-a deschis complet circulatiei, semafoarele alea smechere de la Siemens nu mergeau! A mai durat vreo 3 luni pana cand au fost programate sa mearga cum trebuie…. Si asta a fost un caz bun.

Tot in Hull, avem un pasaj subteran in centrul orasului, in cea mai aglomerata intersectie, autoritatile au decis sa mute tot traficul greu care merge spre port, pe sub intersectie, printr-un pasaj de 400 metri lungime. O decizie foarte buna! Lucrarile au inceput in 2020 , si 5 ani mai tarziu, 5 ani plini de santiere, benzi inchise si trafic infernal , nu este prea aproape de a fi finalizat… Si vorbim de o lucrare relativ simpla si aici, nimic spectacular…. Adica ma astept la asemenea lucrari sa se miste greu in Romania datorita multor motive, dar ma asteptam aici in Anglia , odata ce sunt obtinute toate avizele (aia e partea care dureaza multi ani deobicei), sa se miste mai repede totusi…. Ultimul termen de deschidere anuntat este undeva in primavara lui 2026, deci sa vedem….

pasaj Hull
stadiu lucrari pasaj Hull 2025

Si daca vi se pare mult 5-6 ani pentru un pasaj , atunci haideti sa va arat ce fac astia din Liverpool, o lucrare de modernizat trotuare (atata doar, nu se face vreo banda in plus sau altceva), dureaza mai mult de un an!

O operatiune simpla de schimbat borduri si cateva pavele, pus niste asfalt nou si schimbat o mana de semne rutiere, ce ar fi trebuit sa dureze maxim 2-3 luni intr-o tara civilizata, se misca cu viteza melcului. Astrazi 10 Decembrie cand scriu acest articol, lucrarile nu sunt gata, se lucreaza cu spor sa se termine inainte de craciun, dar slabe sanse sincer…. Observati in poza de deasupra cum dezvoltatorul privat a terminat de construit depozitul si inca 3 cladiri pe langa, si asteapta si acum accesul rutier sa fie redeschis catre noua lui investitie? Bine ati venit in Anglia! (are acces prin spate stati calmi).

2. Vremea

Asta era previzibila probabil. Desi nu ploua asa mult cum cred unii, de nori si ceruri gri tot nu scapam. Ce pot sa zic, m-am obisnuit cu ea , am invatat sa apreciez zilele insorite mult mai mult decat in Romania si am ajuns sa urasc temperaturile de peste 35 de grade vara. Dar totusi iarna, as fi preferat un pic mai mult soare. Dar na, stiam unde venim de la inceput, daca vroiam soare ramaneam in Sudul Frantei in Marsilia de unde am plecat nu? Dar ghici ce? Doar pentru ca ai soare , nu inseamna ca ai si viata buna. Adica da, asta e Anglia iarna:

weather in UK winter , Iarna in Anglia

Dar tot Anglia e si asta iarna, deci dupa cum ziceam, bucurati-va de viata si incercati sa vedeti partea plina a paharului.

Decembrie in UK

3. Prea multe “valori” Romanesti aici

Sincer ii inteleg pe Britanici de ce au vrut Brexit. Sa iti intre atatia oameni “valorosi” din Romania, Bulgaria, Ungaria, etc , fara nici o restrictie care nu depun nici un efort sa invete limba si sa se integreze , e inaceptabil. Sa nu ma intelegeti gresit, stiu ca majoritatea dintre ai nostri sunt oameni cumsecade care muncesc greu, dar totusi in centrul orasului Hull, acolo pe strada pietonala la McDonalds, nu ii vezi pe aia care trag cate 60 de ore pe saptamana la depozit, ci ii vezi pe aia care stau, fumeaza, sparg seminte si asculta manele pe speaker…

Din pacate, titlurile la mass media sunt cuprinse in egala masura de valorile aduse din Africa si Orientul Mijlociu, alaturi de valorile Romanesti , care deobicei se mai si nimeresc sa stea prin aceleasi zone. Vedeti de exemplu pozele de pe social media cu valorile care fac gratar pe strada, stau in piscina conflabila pe trotuarul din fata casei, sau incidente mai serioase precum revoltele din Harehills – Leeds unde valorile au lucrat impreuna sa dea foc la autobuze si masini de politie… Sau violurile din Ballymena , Irlanda de Nord, sau diferitele incidente de prin Doncaster – Sheffield. Desi sunt incidente izolate, atrag deobicei atentia mass media , si este pacat ca suntem toti Romanii tarati prin aceasi mocirla datorita catorva specimene….

revolte Leeds

Aceste comportamente si crimele asociate lor, sunt direct responsabile pentru ascensiunea partidelor extremiste precum Reform UK al lui Farage. Asa ca haideti va rog eu nu le mai dam apa la moara acestor oameni. In privinta valorilor din Africa si Boratistan, nu avem ce face, dar macar sa nu fie si ai nostri (si noi pe langa ei) aruncati in aceasi oala cu ei, ca nu e ok pentru noi ca Romani asta.

4. Podurile si tunelurile private cu plata

Mai toate podurile si tunelurile importante din tara asta cer bani sa treci pe ele. Ai de traversat Humber sau Mersey? Platesti podul! Ai de mers in cartierul de peste rau in Liverpool? Platesti tunelul! Ai de ocolit Londra pe centura spre Dover? platesti podul Dartford! Da, stiu , sunt private. Dar au fost facute partial si cu fonduri publice. Nu m-ar deranja daca ai avea solutii alternative gratuite….. ok, hai sa nu mananc rahat, ca exista alternativa, dar ocolesti mult de tot pe ea…. Adica daca ai de traversat raul Humber, daca nu o iei pe Podul Humber, si mergi doar pe autostrazile vechi, iti ia vreo ora in plus. La fel si in Liverpool peste Mersey Gateway, la fel si in Birmingham pe centura M6 toll. Astea ar fi trebuit sa fie edificii pentru uzul public, nu intreprinderi private de muls bani de la populatie…. Stiu ca nu am dreptate aici, dar tot nu imi comvine. Sau macar ar fi trebuit sa existe o exceptie pentru cei care locuiesc langa ele si fac naveta la munca, peste rau. Eu de exemplu cand locuiam peste raul Mersey in Wirral, cheltuiam destul de mult pe tunelul care il traversam de doua ori pe zi cand mergeam la munca… In apararea lor, cei cu scutere si motociclete trec gratuit, probabil asta as fi facut si eu daca nu ne mutam.

Humber Bridge

5. Camerele de viteza , mai ales alea pe santiere!

Stiu ca iar ma plang degeaba, si ca daca mergi cu viteza regulamentara nu ai nimic sa iti faci griji, dar hai frate! Uneori iti mai scapa pedala, chiar nu e crima. Ai camere fixe la intersectii care iti vad viteza si daca ai fortat semaforul, ai camere pe autostrada care iti masoara viteza medie intre doua puncte (deci nu e de ajuns sa incetinesti doar unde e camera), si preferatele mele: camerele de viteza de pe sectoarele de drumuri cu santiere in lucru! Tin minte la podul ala pe M62 , cat se repara podul peste Ouse, aveai o bucata mare de drum unde limita de viteza pe autostrada era redusa la 30 de mile pe ora (48 km/h), ca sa protejeze muncitorii cica. Si ghici ce? Nu era absolut nici un muncitor de multe ori! Limita de viteza era impusa de camere de viteză medie, zi si noapte, weekend si sarbatori. O bataie de joc pentru toti participantii la trafic sincer… Am inteles ca s-a terminat șantierul aacolo acum oricum , slava Domnului.

Si daca te prinde o camera de asta, nu amenda in sine e problema, ca aia o platesti 100 de lire si gata. Problema e ca iei 3 puncte pe carnet, si alea iti maresc asigurarea auto! Iei 4 amenzi de astea, adica 12 puncte, si ai permisul suspendat 6 luni sau revocat si trebuie sa aplici iar! Misto nu?

6. Limita mica de viteza pe autostrada

In Anglia UK, limita de vteza pe autoastrada este de 70 mile pe ora, adica cam 112 Km/h. Sincer este ridicol de putin. Inteleg ca asta este compromisul care trebuie sa il platim pentru a avea una dintre cele mai mici rate de fatalitati rutiere din Europa si sosele sigure, dar tot mi se pare putin. Adica la Nemti, merg aia cu viteza nelimitata pe autostrazi si tot au drumuri sigure, deci ceva se putea face. Se putea gasi o solutie de mijloc sa zic asa, sa o faca macar 120 sau 130 kilometri pe ora ca la noi… Si bineinteles ca pe majoritatea autostrazilor avem camere de alea smechere la fiecare nod rutier…

Ce altceva sa mai zic aici? Probabil multi o sa arate spre sistemul de sanatate NHS. Eu sincer nu o sa pun asta pe lista lucrurilor rele de aici. Am avut experienta buna cu sotia la Spitalul de Femei din Liverpool, si am avut experiente bune la spitalul de copii Alder Hey din Liverpool de asemenea. Pana si la Walk In centre am fost cu gatul varza, am stat acolo vreo ora, ne-a vazut o doamna doctor Britanica , care ne-a pus diagnosticul corect si rapid, si ne-a dat pe loc reteta de antibiotice. Dar, recunosc ca in Hull , nu a fost aceasi experienta. De asemenea recunosc ca la GP e enervant de greu sa obtii o programare din scurt. Dar macar cand e vorba de copil se rezolva repede. Desi pe mine unul, ma cam enerveaza ca ma cheama in fiecare an la analize sange sa vada ce imi fac volorile alea ridicate la ficat… Deci depinde cum ti-e norocul, dupa cum zic multi Britanici, GP-ul este o loterie a codului postal.

De asemenea, tineti cont ca, la fel ca si in Romania, in orasele mari , spitalele si clinicile vor fi intotdeauna mai bune in orasele mari decat in orasele mici. Aici in Liverpool cel putin, avem unul dintre cele mai noi spitale din UK: Spitalul Universitar Liverpool a fost inaugurat in 2023 si este unul dintre cele mai bine echipate si moderne spitale din tara. Desigur ca nu aceasi situatie o gasim in alte orase mai putin norocoase… Desi sa stiti ca cine a fost internat la Royal Infirmery Hull, nu a avut cuvinte rele de zis, deci dupa cum ziceam, depinde cum ti-e norocul.

Spitalul Universitar Liverpool

Altceva? Nu stiu , mai ma gandesc. Sa nu imi ziceti va rog de taxe, ca aici platiti cu tot cu council tax undeva la 20-25% din venitul brut, deci tot e bine fata de 43% din Romania sau Germania.

Pe voi ce va deranjeaza aici in Anglia UK? Va astept parerile la sectiunea de comentarii sau pe pagina de Fb Romglezul Garcia Calavera.   Daca v-a placut acest articol dati share. Puteti intra si pe pagina de Fb Romglezul Garcia Calavera  si da un like pentru a va abona la viitoarele articole . Va mutumesc.

Vezi si alte articole despre viata in strainatate:

Vezi si alte articole din Romania:

Vezi si alte calatorii:

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.