Garcia Calavera

Cum e cu bicicleta in Anglia UK? E un mijloc de transport viabil?

HOW IS CYCLING IN UK? IS THE BICYCLE RELIABLE? English Article HERE

Am auzit toti ca Anglia e o tara prietenoasa pentru biciclisti, dar cum de fapt cu bicicleta in Anglia? Dupa ani de ezitari, am facut in sfarsit curaj si am cumparat o bicicleta la mana a doua. Pe fb market am gasit aceasta minunatie la 60 de lire. Nu e rau nu?

Bicicleta in Anglia

Nu am mai mers de foarte multi ani pe bicicleta, dar usor usor mi-am facut curaj. Prima oara prin cartier, si dupa prin oras. Pentru un biciclist incepator, trewbuie sa recunosc ca infrastructura rutiera pentru biciclisti si compartamentul soferilor auto este extrem de incurajant. Exista literalmente peste tot circuite separate de traficul auto pentru biciclete, benzi dedicate clar marcate si deobicei separate fizic de un fel de bariera (spatiu verde, borduri, stalpisori, etc). Dar de departe cel mai incurajator este comportamentul soferilor fata de cei pe bicicleta in Anglia UK. De fiecare data sau macar 8 din 10 cazuri, cand te vad ca apropii de intersectie, incetinesc sau opresc si iti fac semn sa treci. Iar daca cumva trebuie sa mergi pe carosabil impreuna cu masinile, soferii stau calmi in spatele tau pana se elibereaza banda opusa, si te depasesc cu spatiu generos fata de bicicleta. Adica fara claxoane, treceri la milimetru, fara hartuire, injuraturi si ce se mai intampla prin Romania.

Bineinteles ca in majoritatea cazurilor, ca biciclist, pur si simplu nu ai motiv sa fii pe carosabil, dar unii sunt in continuare nesimititi si nu folosesc banda de biciclete din diverse motive (una din scuze e ca pista nu e curatata de pietris si cioburi, mie unul nu mi s-a parut). Trebuie sa recunosc ca, ca sofer auto, ii urasc pe acei oameni care practic blocheaza traficul deja congestionat din cauza noilor piste de biciclete din oras. Cumva autoritatile locale s-au gandit sa ia singurul bulevard cu 4 benzi din oras si sa il faca in strada cu 2 benzi auto + 2 benzi de pista biciclete. Genial! In fine.

bicycle lane

Momentan, am mers doar pe traseul de coasta, pana la terminalul de ferry din port. Acest traseu (ca majoritatea traseelor in Anglia UK), e dedicat exclusiv uzului de ciciclism si pietonal. Deseori aceste trasee taie prin cartiere, parcuri, paduri, merg pe marginea digurilor, sunt asfaltate si iluminate. Pe acestea este pur si simplu superb sa te plimbi, dar pe cele vopsite pe sosea unde mergi pe langa masini prin noxe si zgomot si trebuie sa imparti banda cu autobuze si taxiuri nu pot sa zic ca e vreo placere. Din fericire nu trebuie sa mergi pe ele daca nu vrei, exista alternative ocolitoare complet separate de traficul auto pentru cine vrea. (sursa poze: propii si 1, 2)

Cel mai lung traseu la noi in zona se cheama “Trans Pennine Trail“, si nu are decat 215 mile sau 346 de kilometri! El leaga coasta de Est de la Hornsea cu coasta de Vest la South Port, trecand pe drum prin Hull, Manchester, Shefield, Liverpool, cu ramificatii spre Leeds si York. Super tare nu? Traseul este bine marcat, cu indicatoare speciale (localitati, directii, distante, tot ce trebuie), poduri, podete, si amenajat pe toata distanta lui. In esenta este un drum express intercostal dedicat bicicletei. Si este doar unul din coridoarele ce compun reteaua nationala de piste de biciclete a Regatului Unit.

Ok, totul bine si frumos nu? Si atunci de ce nu e toata lumea pe bicicleta in Anglia si sunt pline de masini pana la refuz toate drumurile si autostrazile? Eee, vedeti voi, aici intervine realitatea. In Anglia ploua! Si ploua mult, adica mult de tot! Daca in Sud, vremea este ceva mai blanda, aici in Nord in zona Yorkshire in cazul nostru, ploua absolut constant. O saptamana fara ploaie este o raritate.Poate doar vara daca ai noroc. Daca stai langa una din coaste, vei descoperi ca nu e doar posibil sa te ploua cand esti pe bicicleta in Anglia, dar te bate si vantul nemilos de rece. Ee , acum imagineaza-ti ca faci naveta dimineata la birou in timp ce te ploua si bate vantul rece cu ploaie din fata. Vei ajunge la munca ud leoarca, extenuat si probabil deprimat si cu o raceala in curs de dezvoltare. Bagi munca (preferabil fizica 8-12 ore), si dupa iesi afara sa te duci acasa. Supriza! ploua in continuare, acuma numai e doar o stropeala usoara, toarna cu ligheanul si da si cu ceva grindina! Incepe sa aiba logica sa mergi cu masina nu?

Deci in concluzie,mersul pe bicicleta in Anglia, e o activitate fizica foarte placuta si tara iti ofera toata infrastructura necesara sa te incuranjeze sa faci asta. Dar numai in timpul liber si cand e soare. Pe distanta scurta poate ca ai putea sa faci naveta pe bicicleta, dar asta presupune sa ai haine de schimb sau un vestiar la munca. Sunt destui care fac asta pe aici deci e posibil. Dar pentru marea majoritatea populatiei, pur si simplu nu e optiune realistica de transport zilnic. Asa ca ramane doar o activitate sanatoasa de petrecere a timpului liber. Voi ce parerea aveti? Ati face sau faceti naveta pe bicicleta in Anglia UK? Va astept opiniile si sugestiile pe sectiunea de comentarii sau pe pagina de Fb GarciaCalavera.com  , care daca va place ii puteti da un like.

Vezi si alte articole despre viata in strainatate:

Vezi si alte articole din Romania: 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.